Victoria Viișoara a dominat autoritar sezonul trecut în competițiile organizate de AJF Cluj. A câștigat campionatul Ligii a IV-a și Cupa României – faza județeană, bifând un „event” care, în mod normal, ar trebui să confirme valoarea unei echipe și a competiției din care provine.
Realitatea din teren a fost însă cu totul alta.
În momentul în care a întâlnit adversari din alte județe, formația clujeană a cedat pe linie. Mai întâi a ratat promovarea în Liga a III-a, fiind eliminată de Academica Recea. Apoi, în faza regională a Cupei României, a pierdut cu FC Chieșd (2-3) și cu Talna Orașu Nou, după un spectaculos 4-4 decis la loviturile de departajare. Practic, campioana județului Cluj nu a reușit să câștige niciun meci atunci când nivelul competiției a crescut.
Aceste rezultate nasc inevitabil o întrebare: cât de competitiv mai este fotbalul din județul Cluj?
Criticile nu vin doar din partea suporterilor. Arbitrul Dan Dreve susține că problemele sunt mult mai profunde și țin de modul în care este administrat fotbalul județean.
„Ce fotbal în Liga a IV-a cu șase echipe, dintre care trei sunt formații de juniori? Asta e fotbal?”, afirmă acesta, acuzând lipsa de interes din partea Asociației Județene de Fotbal Cluj.
În opinia sa, AJF Cluj a rămas în urmă față de alte asociații județene din țară, atât în ceea ce privește promovarea competițiilor, cât și atragerea finanțărilor.
„Urmăriți paginile AJF-urilor din alte județe și vedeți diferența. Proiecte, vizibilitate, finanțări. Unele asociații reușesc chiar să acopere o parte din baremul arbitrilor prin fonduri obținute din proiecte. AJF Sibiu, de exemplu, a accesat sume importante, deși probabil are doar doi angajați”, spune arbitrul.
Desigur, rezultatele Victoriei Viișoara nu pot fi puse exclusiv în seama AJF Cluj. Performanța unei echipe depinde de numeroși factori: lot, buget, pregătire, investiții sau forma sportivă.
Totuși, atunci când campioana unui județ pierde consecutiv în fața reprezentantelor altor județe, apare o întrebare legitimă: este problema echipei sau nivelul întregii competiții județene este prea scăzut pentru a produce formații capabile să facă față în competițiile superioare?
Până când o echipă din Cluj nu va confirma în barajele de promovare și în fazele regionale ale Cupei României, astfel de întrebări vor continua să existe. Iar rezultatele din ultimele săptămâni par să le ofere celor care critică starea fotbalului județean argumente tot mai greu de ignorat.









