FC Universitatea Cluj Napoca a fost atât de aproape, ieri seară, de un rezultat pe cât de magic, pe atât de neașteptat.

În fața unei echipe ca Dinamo Kiev, multiplă campioană a Ucrainei și a Uniunii Sovietice, deținătoare de trofee europene, cu o valoare totală a lotului de patru ori mai mare decât cea a formației clujene, elevii lui Cristiano Bergodi au dat dovadă de curaj, angajament, tenacitate și putere de luptă.

  • în tur, 0-0 în returul de pe Cluj Arena unde, să fim serioși, arbitri numai că nu i-au luat în brațe pe ucraineni, dar studenții au rezistat.

Puteau să câștige, desigur, dacă Alexandru Chipciu nu insista să-i paseze lui Dumnezeu din lovitura de la 11 metri, însă în fotbal câștigi și înveți, nu pierzi niciodată.

Astfel, aventura europeană a clujenilor continuă în UEFA Conference League, acolo unde, în turul 2 preliminar, adversară le va fi SK Brann din Norvegia, o echipă mult mai accesibilă decât Dinamo Kiev, pe care U Cluj o poate scoate din drumul european.

Desigur…n-ar strica dacă nea Bergodi s-ar comporta mai mult ca un antrenor modern, decât ca un azil de bătrâni și-n locul lui Chipciu și Nistor am vedea și noi niște nume precum Alin Techereș sau Șimon, că totuși țintim spre viitor, nu spre pensie.

Baftă, U!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here