Municipiul Turda își consolidează statutul de gazdă a marilor competiții sportive internaționale. La finalul Campionatului European de Handbal Masculin U20, primarul Cristian Matei a transmis un mesaj în care a evidențiat impactul pe care un astfel de eveniment îl are asupra orașului și a comunității.

În ultimele două săptămâni, Turda, alături de Cluj-Napoca, a găzduit turneul final al competiției continentale, iar Nova PG Arena a fost scena a 31 de meciuri, în care cele mai valoroase naționale de tineret din Europa au oferit un spectacol sportiv de înalt nivel.

Edilul turdean consideră că organizarea unui asemenea eveniment este rezultatul investițiilor realizate în infrastructura sportivă și al încrederii câștigate de oraș în rândul forurilor europene.

„Uneori, cea mai frumoasă promovare a unui oraș nu se face prin reclame, ci prin performanță”, a transmis Cristian Matei.

Acesta a subliniat că beneficiile depășesc cu mult latura sportivă, arătând că astfel de competiții contribuie la promovarea Turzii în Europa, atrag vizitatori, susțin economia locală și oferă copiilor modele autentice de disciplină, muncă și spirit de echipă.

Cu ocazia încheierii Campionatului European U20, primarul a primit o distincție din partea Federației Europene de Handbal (EHF) și a Federației Române de Handbal (FRH), pe care spune că o consideră o recunoaștere a efortului întregii comunități.

Cristian Matei a mulțumit organizatorilor, partenerilor, voluntarilor și echipelor tehnice implicate în desfășurarea competiției și a afirmat că această apreciere reprezintă o motivație pentru organizarea altor evenimente sportive de anvergură.

„Vom continua să investim, să dezvoltăm și să aducem la Turda competiții care inspiră, unesc oamenii și pun orașul nostru pe harta marilor evenimente europene. Împreună demonstrăm că Turda poate și merită să joace în prima ligă a orașelor care construiesc prin sport”, a transmis primarul Municipiului Turda.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here