Timp de trei zile, localitatea Hida va găzdui elita oinei școlare românești, odată cu desfășurarea etapei naționale a Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Etapa Națională de Oină.

Competiția este organizată de Federația Română de Oină, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, autoritățile locale din Hida, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Hida.

Festivitatea de deschidere va avea loc în 15 mai 2026, de la ora 17:00, în Parcul Central din Hida, iar primele meciuri sunt programate în dimineața zilei de 16 mai, pe Stadionul Hida.

La categoria gimnaziu vor participa echipe din Arad, București, Brăila, Cluj, Dolj, Neamț, Teleorman și Sălaj. Județul Cluj va fi reprezentat de Școala Gimnazială Câțcău.

La categoria liceu, pe teren vor intra formații din Arad, Argeș, Brăila, Cluj, Neamț, Teleorman și Sălaj. Clujul va fi reprezentat de Liceul Constantin Brâncuși Dej.

Competiția aduce față în față unele dintre cele mai valoroase echipe școlare din țară, într-un eveniment dedicat sportului național al României — oina. Organizatorii promit meciuri spectaculoase, ambiție, fair-play și respect pentru tradiția acestui sport cu rădăcini adânci în istoria românilor.

Pentru mulți dintre acești elevi, turneul de la Hida reprezintă primul mare pas către performanța sportivă.

#sportjudetean

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here