În fotbalul sibian, bucuria revenirii printre cei mari pare să vină, aproape obsesiv, cu o dată de expirare. Inter Sibiu a ajuns pe locul 4 în Divizia A și a câștigat Cupa Balcanică, apoi a dispărut. FC Sibiu a ratat promovarea pe prima scenă la un singur punct, apoi s-a prăbușit până la dispariție. Voința a readus orașul în Liga 1 după 15 ani, iar 16 luni mai târziu nu mai avea echipă de seniori.
În 2026, AFC Hermannstadt a repetat scena.
Retrogradată din SuperLiga, echipa a fost înscrisă în Liga 2, și-a strâns în grabă un lot, iar jucătorii erau pregătiți să plece spre Dumbrăvița pentru prima etapă. N-au mai plecat. Cu o zi înaintea debutului, clubul a notificat Federația Română de Fotbal că se retrage, iar locul său a fost dat Olimpiei Satu Mare.
Privit izolat, cazul Hermannstadt pare o nouă poveste românească despre datorii și management defectuos.
Privit prin istoria fotbalului din Sibiu, devine însă mult mai tulburător.
Pentru că s-a mai întâmplat.
Și nu o singură dată.
Inter Sibiu: de la Cupa Balcanică la moarte prin „inaniție”
Pentru generațiile care au prins fotbalul anilor ’80 și ’90, Inter Sibiu nu este doar un nume recuperat recent.
Este echipa care a reprezentat cu adevărat Sibiul la nivel înalt.
Interul a promovat în Divizia A în 1988 și a petrecut opt sezoane consecutive pe prima scenă. Punctul maxim a venit în sezonul 1990–1991: locul 4 în campionat și câștigarea Cupei Balcanice. Stadionul Municipal vedea Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova și celelalte nume mari ale fotbalului românesc.
Declinul a început în sezonul 1995–1996, încheiat cu retrogradarea.
Interul nu a dispărut imediat.
Tocmai aici povestea devine relevantă pentru ceea ce avea să urmeze, peste ani, la alte cluburi sibiene.
Echipa a continuat în Divizia B, dar baza financiară s-a erodat treptat. În sezonul 1999–2000, Inter termina încă pe locul 9 în eșalonul secund. Era însă, după cum avea să fie descris ulterior în presa locală, ultima stagiune „cât de cât normală”.
Jucătorii plecau, sprijinul financiar devenea tot mai greu de găsit, iar în sezonul următor situația a explodat.
Paisprezece fotbaliști au amenințat că nu se mai prezintă la antrenamente și meciuri dacă nu își primesc banii. Personalul administrativ amenința, la rândul său, cu greva din cauza salariilor neachitate.
Sibiul a încercat atunci inclusiv o salvare administrativă.
În octombrie 2000, Consiliul Local hotăra înființarea Sport Club Municipal Inter Sibiu și aloca 200 de milioane de lei vechi pentru salariile jucătorilor și angajaților până la sfârșitul lunii noiembrie.
Problema fundamentală era însă ascunsă într-un detaliu decisiv al formulei de salvare: municipalitatea urma să preia activul, în timp ce pasivul trebuia rezolvat de cei 28 de acționari ai vechiului club.
Cu alte cuvinte, se putea construi o structură nouă.
Datoriile vechi nu dispăreau.
Inter Sibiu a rezistat doar 13 etape din sezonul 2000–2001. Deplasarea la Timișoara n-a mai fost făcută.
Presa sibiană avea să descrie ulterior finalul printr-o formulare aproape brutală: clubul fusese lăsat „să moară de inaniție”.
Era prima mare dispariție.
Nu avea să fie ultima.
FC Sibiu: până aproape de Liga 1, apoi două retrogradări
Golul lăsat de Inter a produs inevitabil nevoia unui alt proiect.
După mai multe încercări locale, în 2003 apare formula FC Sibiu, susținută de administrația locală și legată de omul de afaceri Werner Keul.
Clubul pornește din Liga a III-a, promovează imediat și, în sezonul 2004–2005, ajunge uluitor de aproape de prima divizie.
Un singur punct a separat FC Sibiu de Pandurii Târgu Jiu și de promovarea în Divizia A.
Părea începutul.
A fost, în realitate, apogeul.
În sezonul următor, FC Sibiu termină ultima în Divizia B, cu numai trei victorii și 12 goluri marcate în 30 de partide.
Urmează încă o retrogradare, de această dată din Liga a III-a în campionatul județean.
În 2007, clubul dispare.
Patru ani.
Atât a durat drumul de la speranța construirii unei echipe care să readucă Sibiul în elită până la stingerea proiectului.
Iar orașul trebuia să o ia din nou de la capăt.
Voința Sibiu: ascensiunea care a ars etapele
Dacă Interul a avut timp să construiască o istorie, iar FC Sibiu a avut o existență scurtă, Voința Sibiu a comprimat aproape întregul ciclu într-o poveste de o viteză incredibilă.
Entitatea Voința avea rădăcini mai vechi, însă proiectul fotbalistic care avea să ajungă în Liga 1 s-a dezvoltat puternic sub finanțarea lui Ioan Hămbășan.
În 2010, Voința promovează în Liga 2.
Un an mai târziu apare o oportunitate neașteptată: un loc liber în Liga 1 urma să fie ocupat printr-un baraj cu Săgeata Năvodari.
După 0–0 în deplasare, pe 6 iulie 2011, un Municipal arhiplin vede Voința câștigând returul cu 2–0.
După 15 ani, Sibiul avea din nou echipă în prima ligă.
Debutul a fost aproape simbolic: 1–1 cu Steaua, în fața unor tribune pline.
Voința nu a reușit însă să se salveze.
După un singur sezon, echipa retrogradează.
Iar retrogradarea nu a produs doar o schimbare de eșalon. A tras cortina de pe fragilitatea financiară a proiectului.
Pe 4 septembrie 2012, la numai câteva săptămâni după revenirea în Liga 2, Hămbășan anunța că nu mai poate continua.
Era dispus să dea clubul gratis.
Finanțatorul afirma atunci că datoriile nu depășeau 80–90.000 de euro și acorda un termen de câteva săptămâni pentru găsirea unui investitor.
Salvatorul nu a venit.
În octombrie, realitatea din vestiar devenise imposibil de ascuns.
Jucătorii aveau salariile restante. Unii primiseră din iunie până în octombrie un singur salariu. Antrenorul Alexandru Pelici plecase, iar conducerea recunoștea că fusese achitată doar o mică parte din restanțe, inclusiv cu bani împrumutați.
Clubul ajunsese inclusiv în situația de a nu plăti baremul de arbitraj pentru un meci cu FC Argeș.
A apărut apoi o ultimă speranță.
Impresarul Mihai Joița s-a declarat interesat de preluare și a comandat un audit.
Hămbășan susținea că datoriile erau în jurul valorii de 100.000 de euro.
Joița s-a retras după ce auditul ar fi descoperit datorii mult mai mari decât suma prezentată public. Presa avea să vorbească ulterior despre aproximativ 400.000 de euro.
La 13 noiembrie 2012, Adunarea Generală a clubului a decis oficial retragerea seniorilor din Liga 2.
Rezultatele au fost anulate.
Voința mai spera să păstreze doar juniorii.
În iulie 2011, Sibiul sărbătorea promovarea în Liga 1.
În noiembrie 2012, echipa de seniori nu mai exista.
Hermannstadt trebuia să fie clubul care învățase lecția
După Voința, Sibiul a rămas din nou fără o echipă reprezentativă în fotbalul mare.
În 2015 apare AFC Hermannstadt.
Omul aflat la originea proiectului era Teodor Birț.
Ascensiunea seamănă, până la un punct, cu cea a Voinței: promovări succesive, o echipă construită rapid și intrarea în Liga 1 în 2018.
Doar că Hermannstadt a reușit mult mai mult.
A disputat finale ale Cupei României, a rezistat mai multe sezoane în primul eșalon, a retrogradat în 2021 și a revenit imediat, după un singur an.
Părea că Sibiul găsise, în sfârșit, formula unui club capabil să supraviețuiască și perioadelor dificile.
În 2026, iluzia s-a rupt.
Hermannstadt a retrogradat după barajul cu FC Voluntari.
Inițial, conducerea a transmis că echipa va continua și va ataca reconstrucția în Liga 2.
Pregătirile au început foarte târziu. Din vechiul lot mai rămăseseră doar câțiva jucători. Au fost făcute transferuri în grabă.
Apoi a venit dimineața de 31 iulie 2026.
Jucătorii erau în vestiar și se pregăteau pentru deplasarea la Dumbrăvița.
Atunci au aflat că nu mai pleacă nicăieri.
Clubul se retrăgea din Liga 2.
FRF a primit cererea oficială în aceeași zi, iar Olimpia Satu Mare a preluat locul și programul sibienilor.
Dar, spre deosebire de poveștile vechi ale Interului și Voinței, prăbușirea Hermannstadt vine într-un fotbal în care există drepturi TV consistente, un stadion modern și mecanisme de finanțare incomparabil mai dezvoltate.
Și totuși, clubul se afla deja în reorganizare judiciară.
În august 2026, administratorul judiciar a solicitat trecerea AFC Hermannstadt în faliment, în contextul unor datorii curente raportate la aproximativ 15,55 milioane de lei.
Retrogradarea a mai produs o lovitură.
Proiectul prin care Hermannstadt urma să primească finanțare de la Primăria Sibiu fusese construit pentru participarea în competițiile Ligii Profesioniste de Fotbal. Odată cu retrogradarea, acesta nu mai îndeplinea condițiile respective, potrivit explicațiilor oferite ulterior de administrația locală.
Separat, Primăria Sibiu a solicitat restituirea a peste 14,6 milioane de lei acordați clubului în 2024 și 2025, invocând probleme constatate în cadrul controalelor privind eligibilitatea și unele documente de decont. Acestea sunt pretențiile și constatările administrative prezentate până acum și nu trebuie confundate cu existența unei condamnări penale definitive.
Dincolo de disputele juridice, rezultatul sportiv este deja cert:
AFC Hermannstadt nu mai are echipă de seniori în campionatele naționale în sezonul 2026–2027.
Patru cluburi diferite. Același punct slab?
Ar fi comod să vorbim despre un „blestem al Sibiului”.
Numai că blestemele nu există în contabilitate.
Există modele de funcționare.
Iar aici cele patru povești încep să semene.
Inter a avut performanță, dar n-a reușit să-și reconstruiască finanțarea după retrogradare și după transformările economice ale anilor ’90.
FC Sibiu a crescut rapid, a ajuns la un punct de prima ligă și s-a prăbușit aproape la fel de rapid după ratarea obiectivului.
Voința a urcat spectaculos, dar structura financiară a clubului nu a rezistat șocului retrogradării.
Hermannstadt a avut cea mai lungă și mai solidă existență dintre proiectele moderne, dar a intrat în retrogradare fiind deja vulnerabil financiar, iar pierderea veniturilor asociate primei ligi a transformat problemele existente într-o criză existențială.
Nu toate au murit din același motiv.
Dar toate au avut aceeași problemă fundamentală:
clubul a fost mai fragil decât echipa.
Pe teren puteai construi un lot capabil să promoveze.
Puteai aduce un antrenor bun.
Puteai câștiga un baraj.
Puteai umple stadionul.
Puteai chiar să joci finale sau să câștigi trofee.
Dar instituția din spatele echipei nu a devenit suficient de puternică pentru a supraviețui momentului în care rezultatele sportive s-au întors împotriva ei.
Retrogradarea nu omoară un club sănătos
Aici este probabil cea mai importantă concluzie.
Retrogradarea este dureroasă.
Produce pierderi.
Scade veniturile din televiziune, reduce interesul sponsorilor, taie audiența și obligă conducerea să reconstruiască bugetul.
Dar retrogradarea, singură, nu ar trebui să omoare un club de fotbal.
Un club sănătos retrogradează și continuă.
Își reduce bugetul.
Vinde jucători.
Promovează tineri.
Renegociază contracte.
Petrece doi sau trei ani într-un eșalon inferior și încearcă din nou.
Când o retrogradare produce aproape instantaneu retragerea, incapacitatea de plată și dispariția echipei, problema nu s-a născut în ziua în care arbitrul a fluierat ultimul meci.
Era deja acolo.
Retrogradarea doar a scos-o la lumină.
Inter, Voința și Hermannstadt sunt trei exemple, din epoci diferite, în care coborârea din primul eșalon a funcționat asemenea unei radiografii.
Și de fiecare dată imaginea din interior a fost mult mai gravă decât lăsa să se vadă clasamentul.
Ironia finală: Inter s-a întors
Povestea are și un epilog aproape imposibil de inventat.
În 2021, după două decenii, numele Inter Sibiu a revenit pe teren printr-un proiect nou inițiat inclusiv de Teodor Birț, omul care fondase AFC Hermannstadt.
La acel moment, Birț spunea explicit că proiectul începe „de la zero” și că problema palmaresului vechiului Inter nu era încă rezolvată.
Echipa a crescut, iar în 2025 a ajuns în Liga 3.
În martie 2026, FC Inter Stars 2020 Sibiu a obținut definitiv în instanță dreptul de a utiliza sigla, culorile și palmaresul vechiului FC Inter Sibiu, inclusiv Cupa Balcanică din 1991.
Câteva luni mai târziu, Hermannstadt dispărea din fotbalul profesionist.
Astfel, în 2026, când echipa care reprezentase Sibiul în SuperLiga s-a destrămat, numele celei care dispăruse în anul 2000 era din nou pe teren.
Un cerc care se închide.
Sau poate doar începe din nou.
Pentru că adevărata provocare a fotbalului sibian nu mai este să demonstreze că poate construi o echipă capabilă să ajungă sus.
A demonstrat-o de suficiente ori.
Inter a făcut-o.
FC Sibiu a fost la un pas.
Voința a făcut-o.
Hermannstadt a făcut-o.
Marea provocare este alta:
poate Sibiul să construiască, în sfârșit, un club care să rămână în picioare și atunci când echipa pierde?
Până când răspunsul va fi „da”, promovările, stadioanele pline și victoriile mari vor continua să fie doar jumătate din poveste.
Cealaltă jumătate se scrie după ce reflectoarele se sting.
